Faceți căutări pe acest blog

vineri, 29 martie 2013

The Book of Eli (2010) Online Subtitrat HD

VEZI TRAILER AICI

SERVER 1 CD 1 HD

SERVER 1 CD 2 HD


În viitorul nu foarte îndepărtat, la vreo 30 de ani după războiul catastrofal, un om străbate singur întinderile pustii ale ceea ce fusese altădată America.  Oraşe pustiite, şosele distruse, pământ pârjolit—tot ce-l înconjoară arată catastrofa care se petrecuse.  Nu mai există nicio urmă de civilizaţie, sau lege.  Drumurile aparţin unor bande de tâlhari care sunt în stare să omoare un om pentru pantofii lui, pentru o cană de apă, sau…chiar pentru nimic.   Dar ei nici nu se compară cu acest călător solitar.  
Un luptător de nevoie şi nu de plăcere, Eli (Denzel Washington) nu doreşte decât pacea, dar dacă e provocat, el îşi va distruge atacatorul înainte ca el să-şi dea seama de greşeala fatală pe care a făcut-o. El nu-şi apără atât viaţa cât speranţa de viitor; o speranţă pe care a purta-o cu el şi a apărat-o în toţi aceşti ani şi pe care este hotărât s-o împlinească.  Mânat de această hotărâre şi condus de credinţa în ceva mai presus de el, Eli face tot ceea ce e nevoit să facă pentru a supravieţui şi pentru a continua pe drumul său.  
Numai un singur om din această lume devastată pare a înţelege puterea pe care o deţine Eli, iar el este hotărât să o obţină pentru sine: Carnegie (Gary Oldman), despotul autoproclamat al unui oraş transformat în refugiul hoţilor şi pistolarilor.  Între timp, fiica adoptivă a lui Carnegie, Solara (Mila Kunis) se simte fascinată de Eli pentru alt motiv: ea vede în el o lumină care o poate conduce dincolo de lumea creată de tatăl ei vitreg.  Dar nu-i va fi uşor să-l abată de la drumul său.  Nimic şi nimeni nu poate sta în drumul său.  Eli trebuie să meargă înainte pentru a-şi împlini destinul şi pentru a da ajutor oamenilor năpăstuiţi.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu