SERVER CD 1
SERVER CD 2
John şi Alice sunt doi tineri căsătoriţi, foarte îndrăgostiţi unul de celălalt, care locuiesc într-un orăşel nord-american şi sunt tot timpul în criză de bani. În perioada liceului, Alice a fost votată ca fiind eleva cu cele mai mari şanse de a reuşi în viaţă, dar acum abia este capabilă să trăiască de pe o zi pe alta şi să pună o farfurie cu mâncare pe masă, în vreme ce alţi prieteni şi foşti colegi se bucură de succes în cariere şi nu duc lipsă de nimic.
Nevroticul ei soţ John, care suferă de tot felul de fobii, nu vrea decât să facă rost de bani pentru a-şi achita facturile restante. După ce sunt implicaţi într-un accident de automobil, Alice intră într-un magazin de antichităţi situat pe marginea drumului şi este irezistibil atrasă de un ceainic pe care decide să îl fure, în scurtă vreme dându-şi seama că obiectul are puteri magice şi produce bani ori de câte ori o persoană simte durere fizică sau emoţională.
Încântaţi de extraordinara sursă de bani nemunciţi, John şi Alice încep să inventeze moduri de a se răni singuri, unul pe celălalt sau alţi oameni. Pe măsură ce suferinţa atinge un prag nepermis de înalt, cei doi soţi conştientizează faptul că au alunecat prea mult pe această pantă periculoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu