VEZI TRAILER AICI
SERVER 1
SERVER 2
Tânărului Jakob Jankovski îi mor ambii părinţi într-un accident, chiar cu o săptămână înainte ca el să-şi dea examenul de absolvire a facultăţii de medicină veterinară. Şocul îl aruncă într-o aventură care îi va schimba viaţa pentru totdeauna. Pe când încearcă să fugă de noua sa condiţie, el se aruncă din întâmplare într-un tren aparţinând unui circ care dădea reprezentaţii prin America. Este perioada Marii crize economice din anii '30, iar locurile de muncă sunt extrem de greu de găsit.La circ îi cunoaşte pe Marlena şi August Rosenbluth. El este directorul menajeriei circului şi dresorul animalelor, iar soţia sa participă în spectacol cu un număr cu cai dresaţi. Jacob va primi slujba de veterinar, ceea ce îl va aduce în anturajul familiei Rosenbluth, descoperind cruzimea lui August faţă de animale, dar şi faţă de oameni. Între Marlena şi Jacob izbucnește o dragoste intensă, cu atât mai mult cu cât este foarte periculoasă.Jacob se împrieteneşte cu clovnul pitic Kinko şi cu bătrânul Camel, care îl ajută să primească de lucru la circ. Tânărul va descoperi că lumea circului este plină de primejdii şi rivalitate, iar oamenii îşi au aici locul lor bine stabilit. Un rol decisiv va juca în poveste elefantul Rosie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu