VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Tina Fey (30 Rock) şi Paul Rudd (This is 40) sunt pentru prima dată parteneri de joc pe marele ecran în Admission, noua comedie regizată de Paul Weitz, laureat al Academiei de Film Americane (About a Boy, In Good Company), despre ocolişurile pe care le întâlnim pe drumul spre fericire.
În fiecare primăvară, elevii din ultimul an de liceu aşteaptă cu nerăbdare scrisorile de acceptare din partea colegiilor care le vor pune în valoare potenţialul. La Universitatea de la Princeton, ofiţerul responsabil cu admiterea este Portia Nathan (Tina Fey), cerber care evaluează sever mii de cereri de admitere. An după an, Portia şi-a trăit viaţa ca după manual, lucrând mult, chiar şi din casa pe care o împarte cu profesorul Mark (Michael Sheen). Când Clarence, şeful de la admiteri, îşi anunţă apropiata retragere la pensie, candidatele cu cele mai multe şanse să-i ia locul sunt Portia şi rivala sa, Corinne (Gloria Reuben). Dar Portia nu se pierde cu firea şi îşi vede mai departe de slujba ei, căci imediat după anunţul şefului lor, ea trebuie să plece iar căutarea de potenţiali candidaţi.
Pe drum, Portia reia legăturile cu mama ei neconvenţională, Susannah (Lily Tomlin). Ajunge şi la New Quest, un liceu alternativ, unde se reîntâlneşte cu un fost coleg de clasă, ajuns acum profesor idealist, John Pressman (Paul Rudd), care de curând îi trimisese o scrisoare de recomandare pentru un elev extrem de dotat, dar şi el puţin convenţional, Jeremiah (Nat Wolff). Tânărul e foarte posibil să fie chiar fiul pe care Portia l-a dat spre adopţie imediat după naştere, când era încă nu terminase liceul.
Portia e nevoită acum să-şi reevalueze viaţa personală, dar şi profesională, pentru că se trezeşte ocolind regulile academice pentru Jeremiah, riscându-şi astfel viitorul profesional pe care îl visase dintotdeauna, dar descoperă, pe de altă parte, un stil de viaţă surprinzător pentru ea şi o iubire la care nici măcat nu visase vreodată.
Pentru a evita blocajele de la orele de varf, apasati Play, apoi Pause dupa care lasati videoul sa se incarce 5-10 minute. Puteti continua apoi vizionarea fara intreruperi
Faceți căutări pe acest blog
duminică, 30 iunie 2013
So Undercover (2012) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
O tipa cu calitatea de a observa usor diverse evenimente, este angajata de catre FBI pentru a deveni agent sub acoperire. Ea trebuie sa se infiltreze intr-o fratie a unui colegiu.

A Very Long Engagement - [2004] Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
De la regizorul şi actriţa din Amélie (Jean-Pierre Jeunet şi Audrey Tautou) vine o poveste de dragoste foarte diferită: "O logodnă foarte lungă".
Bazat pe romanul celebru al lui Sebastien Jaspisot, scenariul adaptat a fost scris de Jeunet şi Guillaume Laurant.
Spre sfârşitul Primului Război Mondial, este pe punctul de a începe cea mai mare luptă a unei tinere franţuzoaice, Mathilde a fost anunţată că logodnicul ei, Manech, este unul dintre cei cinci soldaţi răniţi care au fost judecaţi de curtea marţială şi scoşi în teritoriul dintre tranşeele inamice ale armatelor Franţei şi Germaniei... şi aproape sigur şi-au găsit moartea.
Refuzând să accepte pierderea pentru totdeauna a iubitului ei, Mathilde porneşte într-o călătorie extraordinară pentru a descoperi ce se întâmplase cu iubitul ei.
De fiecare dată ea primeşte câte o altă variantă dureroasă a modului în care Manech şi-a petrecut cele din urmă zile, cele din urmă clipe. Totuşi, ea nu se descurajează.
Dacă Manech ar fi fost mort, Mathilde ar fi ştiut.
Dar cu o încredere de neclintit, întărită de speranţa şi firea încăpăţânat de veselă, Mathilde îşi desfăşoară cercetările până la aflarea concluziilor, convingându-i pe cei care ar fi putut-o ajuta şi ignorându-i pe ceilalţi.
Pe măsură ce se apropie de aflarea adevărului despre cei cinci soldaţi nefericiţi şi pedeapsa lor brutală, ea se afundă din ce în ce mai mult în ororile războiului şi urmele de neşters pe care acesta le lasă asupra vieţilor celor pe care i-a atins.

Knocked Up (2007) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Scenaristul, producatorul şi regizorul Judd Apatow şi-a câştigat reputaţia de specialist în comedii mai speciale, pe parcursul unei cariere de peste 20 de ani. Acestea abundă în situaţii hilare foarte strâns legate de realitate. Tot umorul este desprins din viaţă, toate scenele se pot petrece în realitate şi izvorăsc din realitate. Lucrând foarte mult în televiziune, dar şi pentru marele ecran el s-a specializat în a transpune situaţiile cu care ne confruntăm cu toţii, asezonate puţin cu câteva condimente. Rezultatul este uimitor şi ilar pentru că înseamnă comedii de mare success, accesibile tuturor. Darul lui Apatow de a face comedii s-a confirmat sonor prin Virgin la 40 de ani, o comedie care l-a adus în atenţie pe Steve Carell, un actor aproape necunoscut. Filmul a avut încasări uriaşe în toată lumea. Virgin la 40 de ani a fost apreciat şi de critică primind câteva premii importante printre care cel de la Institutul American de Film şi o nominalizare pentru scenariu original de la WGA. Filmografia lui Apatow are titluri importante ca Talladega Nights, Anchorman, The Cable Guy, The Ben Stiller Show, The Larry Sanders Show, iar în jurul lui s-au polarizat o serie de profesionişti, actori şi realizatori care sunt nume sonore în comedia actuală americană. Unul dintre aceste nume este Seth Rogen care a jucat şi în Virgin la 40 de ani. Seth Rogen i-a furnizat de fapt materialul de pornire pentru scenariu chiar după ce s-au terminat filmările la Virgin la 40 de ani. Ben Stone, eroul filmului, este un tip fără o direcţie anume, fără ambiţii, un tip absolut comun care are tot felul de fantezii imposibil de realizat. Şi deodată el aterizează în patul unei tipe trăznet! Aventura de o noapte are însă o urmare greu de crezut: fata rămâne însărcinată! Atenţia regizorului a fost polarizată de nişte chestiuni delicate din viaţa fiecăruia: dragostea, căsătoria şi hazul care se poate isca în legătură cu aceste subiecte. Katherine Heigl, actriţă cunoscută din Grey’s Anatomy, serialul difuzat şi la noi, Anatomia lui Grey, joacă rolul tinerei Alison Scott, o fată ambiţioasă şi foarte frumoasă. Ea este pe cale să devină reporter la un canal TV de ştiri şi divertisment. Ben trăieşte în aceeaşi casă cu încă 4 prieteni şi toţi au un comportament de adolescenţi întârziaţi. Casa este amenajată cu un ring de box şi o piscină plină de ţânţari şi neîngrijită. Preocuparea acestui grup de tineri ciudaţi este crearea unui site semi-porno despre celebrităţi, site care, cred ei, i-ar putea imbogăţi odată lansat. Alison şi Ben se întâlnesc într-un bar, se îmbată bine, fac sex şi îşi văd de drumul lor separat, fiind convinşi că povestea se va opri aici. Dar Ben primeşte după câteva săptămâni un telefon de la Alison care nu-i dă o întâlnire romantică ci una foarte pragmatică - îi spune că este tatăl copilului ei. Şi iată că Ben are o problemă existenţială - ce va face în viitorul apropiat? Va traversa pe trotuarul de vis a vis sau se va schimba şi va sta alături de Alison pentru a creşte copilul? Deci, luaţi o sarcină nedorită şi neaşteptată şi puneţi-o între doi oameni care ar prefera să rămână străini unul faţă de celălalt; adaugaţi-o pe sora lui Alison care este negativistă din fire, pe soţul acesteia, un fel de pămpălau şi mai adăugaţi-i pe cei patru prieteni ai lui Ben lipsiţi de orice responsabilitate şi veţi avea ingredientele cu care Judd Apatow a făcut comedia Un pic însărcinată!

High Fidelity (2000) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Această comedie romantică şi caustică în acelaşi timp îl are în prim-plan pe Rob Gordon (John Cusack) - proprietarul unui magazin de discuri de vinil, care nu mai are mult până la faliment. Pasionat al muzicii vechi, Rob îşi petrece timpul la “campionatul Vinilului”, alături de cei doi angajaţi ai săi, Dick (Todd Louiso) şi Barry (Jack Black). Dar nici relaţiile cu cercurile muzicale şi nici preocuparea pentru realizarea unui top al celor mai bune 5 piese ale tuturor timpurilor nu sunt de prea mare ajutor pentru Rob - monotonia se “sparge” când vechea lui iubită Laura (Iben Hjejle) îl părăseşte. High Fidelity îl surprinde pe Rob în momentele în care încearcă să-şi analizeze încercările eşuate de a găsi fericirea. Introspecţia îl “aruncă” în maturitate. Pentru cei trei scenarişti şi co-producători John Cusack, D.V. DeVincentis şi Steve Pink, ocazia de a adapta romanul “High Fidelity” a venit la puţin timp după succesul înregistrat cu “Grosse Pointe Blank”. Cusack descrie acest proiect ca fiind “o comedie despre relaţiile pe care le au bărbaţii cu... ei înşişi, dar şi cu femeile. Este într-un fel o destăinuire «masculină»”. DeVincentis adaugă: “Oricine citeşte cartea lui Nick Hornby se regăseşte în ea. Elementele din care e construită povestea asta sunt universale”. Bărbaţii se identifică în multe privinţe cu Rob - personajul principal - şi cu situaţiile uneori ilare, alteori dureroase din cauza luptei cu propria persoană; în aceeaşi măsură, femeile găsesc că e o poveste interesantă. “Arătăm - într-un mod cât se poate de amuzant - greşelile evidente pe care le facem mulţi dintre noi şi felul cum le înţelegem sau, mai bine spus, nu le înţelegem”, explică DeVincentis. “Cred că femeile vor fi foarte încântate de această istorioară pentru că ea le arată latura ridicolă a bărbaţilor”. Dar filmul nu atrage numai prin acţiune; el aduce personaje reale, muzică bună şi umor de calitate. Cusack este de părere că “romanul lui Nick Hornby este un best-seller pentru că prezintă situaţia nu numai dintr-o perspectivă amuzantă, ci şi cu o sinceritate dezarmantă”. Cât despre Pink, acesta crede că “o comedie bună derivă din felul în care personajele privesc viaţa”. În acelaşi timp, producătorul Rudd Simmons îşi aminteşte: “Amestecul meu în acest film a intervenit atunci când regizorul Stephen Frears mi-a trimis o copie a scenariului, întrebându-mă dacă mi-ar plăcea să mă implic în realizarea lui, alături de Tim Bevan. Povestea era plină de personaje haioase, foarte bine conturate, unul dintre ele fiind... oraşul Chicago. Stephen este magistral atunci când creează eroi şi locuri. El şi scenariul pe care-l avea mi s-au părut «lovitura» perfectă şi am ştiut, din acel moment, că trebuie să mă implic

Saw (2004) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Înca de la prima secvenţă a filmului Saw, publicul este aruncat în mijlocul acţiunii: doi bărbaţi se trezesc într-o toaletă subterană, amândoi fiind legaţi cu lanţuri de perete. Nu ştiu decât că unul dintre ei trebuie să-l ucidă pe celălalt în opt ore, sau amândoi vor muri. Este un film intens, extrem de complex, cu o intrigă năucitoare şi cu un final surpriză care a şocat publicul la festivalul de lansare. PUZZLE MORTAL are o perspectivă unică, viscerală, asupra ororii umane.
”Cred că filmul îţi permite să te transpui în situaţia acestor două personaje”, spune regizorul/scenaristul James Wan. “Te face să te întrebi ce-ai face dacă ai fi în pielea lor? Ai fi oare capabil de orice pentru a supravieţui?”
“Este factorul-surpriza”, adaugă scenaristul/actorul Leigh Whannell, care joacă în film rolul lui Adam. “Este înspăimântător să nu ştii unde te afli sau ce se întâmplă cu tine, practic să nu ai niciun fel de control. PUZZLE MORTAL este povestit din punctul de vedere al victimelor, nu din cel al poliţiei, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori în thriller-urile cu care ne-am obişnuit. Pe măsura ce filmul rulează, publicul descoperă indicii odată cu personajele. Aşa că este foarte uşor să te identifici cu cei doi eroi.
Fiecare victimă din PUZZLE MORTAL este confruntată cu o alegere oribilă, de care depinde întreaga sa existenţă. Un bărbat va fi îngropat de viu şi nu poate să evite acest lucru decât dacă reuşeşte să treacă printr-o reţea de sârmă ghimpată; o femeie trebuie să ucidă pe cineva pentru a se elibera din strânsoarea unei căşti din metal care este programată să-i smulgă mandibula... toate aceste jocuri, concepute de un criminal cunoscut drept Labirintul, fac ca Saw să se ridice mult deasupra thriller-urilor cu care ne-am obişnuit, mulţumită atmosferei macabre care se întrepătrunde cu un acut sentiment de groază.
“Ingeniozitatea Labirintului este cea care dă o notă aparte acestui film”, spune producătorul Greg Hoffmann. „Jocurile în care şi-a prins victimele sunt oribile şi întunecate dar, ceea ce este mai important, sunt extrem de originale. Publicul n-a mai văzut ceva asemănător.

Collateral (2004) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Max (Jamie Foxx) a trăit o viaţă anostă de şofer de taxi timp de 12 ani. Feţele clienţilor s-au perindat prin oglinda retrovizoare cum de altfel i s-au perindat pe sub ochi locurile prin care a umblat.
Toate s-au succedat fără să lase amintiri relevante şi s-au şters din memorie ca şi când nu ar fi existat. Toate şi totul până în această seară.
Vincent (Tom Cruise) este un ucigaş plătit. Când un cartel de droguri află că se află în situaţia de a fi adus în faţa unui complet de judecată, organizează o operaţiune de identificare şi ucidere a martorilor principali.
Ultimul act al operaţiunii se joacă în seara asta. Vincent ajunge în Los Angeles pentru a doborî cinci persoane.

De-Lovely (2004) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
De-Lovely este un film muzical despre celebrul compozitor american Cole Porter, despre viata si muzica sa. Prin intermediul unor compozitii ale sale, cum ar fi “Night and Day”, “It’s De-lovely” si “In the Still of the Night”, trecutul sau prinde viata pe ecran, aducand in prim plan complexa relatie cu sotia sa, Linda.
Distributia cuprinde mari vedete de cinema - Kevin Kline, Ashley Judd si Jonathan Pryce, precum si nume celebre din lumea muzicii: Robbie Williams, Alanis Morissette, Sheryl Crow, Mick Hucknall (solistul formatiei Simply Red), Natalie Cole, Elvis Costello, Lara Fabian, Lemar, Diana Krall, Vivian Green si Mario Frangoulis.

Chéri (2009) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Un film provocator, ce ne dezvăluie Parisul anilor 1920, unde Rupert Friend este Chéri, fiul unei foste curtezane, Madame Peloux, (Kathy Bates), un tânăr răsfăţat de 19 ani. Mama lui i-l încredinţează mai tinerei sale prietene şi rivale, Léa de Lonval (Michelle Pfeiffer), pentru a-l iniţia în arta amorului. Şi ea o fostă curtezană, Léa este o femeie matură şi experimentată, încă extrem de seducătoare. După 6 ani de relaţie, Madame Peloux îi aranjează lui Chéri căsătoria cu Edmée, tânăra fiică a unei alte curtezane. Léa şi Chéri încearcă să accepte despărţirea iminentă, realizând abia acum, prea târziu, că legătura lor înseamnă mai mult decât placerea trupului.

sâmbătă, 29 iunie 2013
Deadfall (2012) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Eric Bana si Olivia Wilde interpreteaza doi frati care se despart in timpul unei furtuni foarte puternice, in timp ce erau pe drum spre Canada pentru a se ascunde dupa jaful unui cazino.
Bana si Wilde infrunta cu mult curaj o furtuna de zapada pentru a scapa de politistii care sunt pe urmele lor, toate acestea petrecandu-se in noul trailer al lui "Deadfall". Bana il interpreteaza pe Addison, in timp ce Wilde o joaca pe sora acestuia, Liza. Cei doi sunt pusi pe fuga dupa ce un jaf planuit la un cazino nu a mers tocmai cum trebuia.
In timp ce fug de politie, cei doi frati au un accident de masina si raman blocati in mijlocul zapezii. Addison ucide un agent care le gasise masina lovita, iar apoi cei doi se despart pentru a ajunge la granita cu Canada in cele mai rele conditii posibile.
Deadfall a fost deja proiectat pe marile ecrane in 2012 in cadrul Festivalului de Film de la Tribeca.
6 Bullets (2012) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Un fost mercenar cunoscut pentru faptul ca gaseste copii disparuti este angajat de un luptator de arte martiale pentru a-i gasi fiica rapita.

Lore (2012) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
SERVER CD 1
SERVER CD 2
În mai 1945, după moartea führerului Adolf Hitler şi capitularea Germaniei naziste, adolescentei Hannelore Dressler i se cere să adune bijuteriile din casă, în vreme ce tatăl şi mama ei, Peter şi Asti Dressler, distrug dovezile ce l-ar putea incrimina pe patriarhul familiei ca fiind ofiţer SS.
După ce Peter se întoarce pe front şi este presupus mort, soţia lui Asti se predă trupelor aliate şi o îndeamnă pe Lore să îi conducă pe fraţii mai mici Liesel, Jürgen, Günther şi Peter spre casa bunicii din apropiere de Hamburg, la 900 de kilometri distanţă.
Devotată ideologiei naziste şi îndoctrinată de părinţii ei să îi considere pe evrei cei mai mari duşmani ai rasei ariene pure, Lore îşi vede puse la grea încercare convingerile politice şi sociale în momentul în care destinul o forţează să accepte sprijinul lui Tomas, un tânăr care are tatuat pe braţ un număr de identificare din lagărele de concentrare naziste şi acte de identitate evreieşti. În decursul unei călătorii care o poartă prin Germania devastată de război, Lore îşi pierde inocenţa şi îşi schimbă modul de gândire sub influenţa lui Tomas.
Love Is All You Need (2012) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Philip (Brosnan), un englez care trăieşte în Danemarca, este un văduv singuratic şi tată al unui fiu care tocmai urmează să facă nuntă în Italia. Ida e o coafeză din Danemarca care se recuperează după un tratament de chimioterapie şi care tocmai a fost părăsită de soţ pentru o femeie mai tânără, Tilda. Destinele acestor două suflete rănite sunt pe cale să se interesecteze atunci când cei doi se îmbarcă într-o călătorie spre Italia, acolo unde urmează să aibă loc nunta lui Patrick, fiul lui Philip, cu Astrid, fiica Idei.
TE IUBESC ORICUM este un cocktail de iubire, pierdere, absurditate a vieţii, umor şi personaje delicate, preparat cu căldură umană şi afecţiune de Susanne Bier, care va lăsa rece doar o inimă de piatră, o comedie romantică despre durerea şi plăcerea de a lăsa trecutul în urmă pentru a merge mai departe cu viaţa ta.

The Best Exotic Marigold Hotel (2012) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Un grup de pensionari britanici hotărăşte să facă economii mutându-se pentru o perioadă în necostisitoarea şi aparent exotica Indie. Fermecaţi de reclamele pentru hotelul Marigold, proaspăt renovat, vor ajunge la poarta acestuia pentru a-l descoperi mult mai puţin atrăgător decât în pliante.
Deşi noul spaţiu este mai puţin confortabil decât şi-au imaginat, această experienţă îi va schimba pentru totdeauna şi vor ajunge să descopere că viaţa şi iubirea pot fi experimentate din nou dacă reuseşti să te desprinzi de trecut.

Machete (2010) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Arăta exact ca un zilier de pe stradă şi părea tipul perfect pentru a-i pune în spate un asasinat politic. Dar s-a dovedit a fi MACETE, un fost agent federal, adevărată legendă, un tip cu talente ucigaşe greu de egalat.
Toţi îl credeau mort după confruntarea cu TORREZ , baronul mexican al drogurilor. Însă Macete a fugit în Texas, vrând să dispară şi să-şi uite trecutul tragic. Acolo găseşte o reţea de corupţie şi înşelăciuni, care face ca un senator să fie ucis, iar el să devină un criminal căutat de poliţie.
În calea lui stau BOOTH, un om de afaceri crud şi nemilos, care are în serviciul lui o listă impresionantă de ucigaşi la comandă, şi SARTANA RIVERA, ofiţer de imigrări, frumoasă şi periculoasă, fiindcă nu s-a decis încă dacă vrea sa fie sau nu de partea legii.
Ajutoarele lui Macete sunt LUZ, atrăgătoarea vănzătoare ambulantă de Taco, cu spirit rebel şi suflet revoluţionar, şi PADRE, un preot priceput la binecuvântări, dar şi mai priceput cu armele.
Croindu-şi drum printre golanţe, sânge şi inimi frânte, Macete ajunge iar să-l înfrunte pe Torrez într-o bătălie supremă pentru răzbunare şi mântuire.

Legion (2010) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
SERVER CD 1
SERVER CD 2
În filmul Legiunea, un restaurant prăfuit din Mojave Desert devine punctul zero al luptei finale pentru salvarea Pământului, o viziune originală şi terifiantă asupra Apocalipsei, realizată de regizorul Scott Stewart. În timp ce omenirea este distrusă de un val uriaş de furie, un mic grup de oameni, aflaţi în pustiu, încearcă cu disperare să se apere —cu ajutorul unui străin misterios şi puternic.
Fără să afle de haosul ce cuprinsese tot globul, Bob Hanson (Dennis Quaid), patronul unui local îndepărtat şi partenerul lui Percy (Charles S. Dutton) îşi văd de treburile lor obişnuite. Chelnăriţa restaurantului, frumoasa Charlie (Adrianne Palicki), care e însărcinată într-o lună avansată, serveşte micul dejun Sandrei şi lui Howard, un cuplu de oameni cu dare de mână (Kate Walsh şi Jon Tenney), şi fetiţei lor adolescente Audrey (Willa Holland), în timp ce aşteaptă ca fiul lui Bob, Jeep (Lucas Black), să le repare maşina.
Când televizorul o ia razna iar telefoanele încetează să mai funcţioneze, oamenii îşi dau seama că au pierdut orice mijloc de comunicaţie cu lumea exterioară. În timp ce ei încearcă să-şi dea seama ce se întâmplă – un cutremur? Un atac terorist?— soseşte în restaurant o femeie mai în vârstă (Jeannette Miller) care îi cere lui Charlie o friptură. Când ea îi aduce mâncarea, bătrâna începe să-i împroaşte pe toţi cu obscenităţi şocante. Cât ai clipi din ochi, fragila bătrânică se transformă într-un fel de super-woman care-l atacă pe Howard, lovindu-l fără milă, până când îl pune la pământ.
Încercarea lor disperată de a obţine un ajutor medical pentru rănile lui Howard se termină cu invazia unui nor de insecte, care face ca restaurantul să devină singurul refugiu pentru aceşti oameni, pe o rază de kilometri întregi. În timp ce-şi evaluau situaţia în care se aflau, apare un străin (Paul Bettany) cu un întreg arsenal de arme furate. El o informează pe Charlie că bebeluşul pe care-l poartă în pântec a rămas singura speranţă a omenirii şi că el e dispus să facă orice pentru a-l salva.
Lumea va deveni cel mai teribil coşmar pentru tot restul vieţii sale pentru că pe aici vor trece valuri de ucigaşi în căutare de noi victime, urmaţi de hoarde de războinici ai distrugerii, care vor popula Zilele de pe urmă ale Terrei.
Underworld: Rise of the Lycans (2009) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Acest prequel urmareste originea vrajbei dintre vampirii aristocrati, cunoscuti si sub numele de Negustorii Mortii (Death Dealers), si fostii lor sclavi, varcolacii(Lycans). In Evul Mediu,un tanar varcolac numit Lucian era un lider puternic si ii chemase pe varcolaci sa se ridice impotriva lui Viktor, un rege vampir foarte crud, care ii inrobise. Lucian incearca acum sa distruga vampirii si sa redea libertatea varcolacilor.

Case 39 (2009) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Emily Jenkins (Renee Zellweger, actriţă distinsă cu premiul Oscar) este o asistentă socială foarte devotată şi cu experienţă, care îşi închipuie că le-a văzut pe toate – minciuni, neglijenţă nepăsare, abuzuri de tot felul. Vine ziua în care trebuie să preia Cazul 39: o fetiţă de 10 ani, Lilith Sullivan (Jodelle Ferland), abandonată de familie, tulburată şi în stare de şoc. Intervine Emily. Zguduită de singurătatea şi inocenţa fetiţei, femeia decide să facă ceea ce nu şi-a mai îngăduit niciodată în trecut: să se implice personal. Cu speranţa în inimă că face ceea ce e corect, Emily îi oferă lui Lilith un cămin fericit pînă să îi poată găsi o familie adoptivă.
Dar abia acum începe adevărata teroare.
Ce a împins familia lui Lilith spre punctul distrugerii? De ce oricine vine în contact cu Lilith pare să îşi piardă subit minţile? Cum va putea supravieţui Emily groazei devastatoare ce o macină în secret? Pentru a descoperi adevărul, Emily trebuie să lase la o parte raţiunea şi să se confrunte cu cele mai îngrozitoare coşmaruri, din clipa în care păşeşte într-un tărâm supranatural, unde răul iese la pradă printre oameni.
Acum, singurul lucru de care trebuie să se teamă cu adevărat Emily este puterea fricii din lăuntrul ei.

The Good Shepherd (2006) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Pentru Edward Wilson (Matt Damon), singurul martor al sinuciderii tatalui sau, onoarea si discretia sunt valori de o importanta covarsitoare. Acestea sunt calitatile care conving CIA, agentie guvernamentala recent creata, sa-l recruteze. Influentat de paranoia provocata de Razboiul Rece in agentie, Wilson devine din ce in ce mai suspicios. Puterea lui creste, dar are din ce in ce mai putina incredere in cei ce-l inconjoara. Obsesia lui pentru munca il va costa mult, pentru ca-l izoleaza din ce in ce mai mult de cei apropiati si de propria lui persoana.

vineri, 28 iunie 2013
Olympus Has Fallen (2013) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
După stabilirea unei importante întâlniri de negocieri, Casa Albă devine ţinta unui atac terorist pus la cale de o grupare nord-coreeană. Printre focuri de armă şi detonări de bombe, însuşi Preşedintele Americii este luat prizonier. Toate eforturile serviciului se securitate şi ale poliţiei de salvare a instituţiei se bazează acum pe informaţiile furnizate de Mike Bannings, fost membru al gărzii prezidenţiale, blocat în clădire fără ca teoriştii să ştie de existenţa sa.
Cu Gerard Butler, Aaron Eckhart şi Morgan Freeman în centrul acţiunii, Cod Roşu la Casa Albă este un thriller incitant, adus de MediaPro Distribution, din 5 aprilie, pe marile ecrane.

The Green Hornet (2010) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
În comedia de mare acţiune 3D a lui Michel Gondry, The Green Hornet, Britt Reid (Seth Rogen) este fiul celui mai mare magnat media din Los Angeles, care duce o existenţă fără griji, având ca singură preocupare distracţia – până când tatăl său (Tom Wilkinson) moare în mod misterios, lăsându-i moştenire lui Britt vastul său imperiu media. Împreună cu noul său prieten, Kato (Jay Chou), unul dintre angajaţii teribil de inventivi ai tatălui său, Britt are, pentru prima dată în viaţă, şansa de a face ceva bun: să lupte împotriva tâlharilor şi a lumii interlope. Ei decid să se deghizeze pentru a se infiltra în mediile de infractori. Astfel, ei încalcă legea, pentru ca în final să o apere. Britt devine justiţiarul The Green Hornet (Viespea verde) care, alături de Kato, face ordine pe străzile oraşului.
Cu ajutorul imaginaţiei şi a abilităţilor sale tehnice ieşite din comun, Kato construieşte cel mai fantastic car de luptă, The Black Beauty, un automobil blindat, echipat cu numeroase guri de foc şi mulţi cai putere. Gonind pe străzile oraşului în această fortăreaţă mobilă, îi pedepsesc pe cei răi, luându-i în vizorul armelor inteligente create de Kato. În curând, The Green Hornet şi Kato încep să-şi facă un renume, iar cu ajutorul noii secretare a lui Britt, Lenore Case (Cameron Diaz), ei pornesc pe urmele celui care controlează lumea interlopă din Los Angeles: Benjamin Chudnofsky (Christoph Waltz). Dar Chudnofsky are şi el planurile lui: el vrea să-l distrugă pe Green Hornet pentru totdeauna.

Running Scared (2006) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Joey Gazelle (Paul Walker) este un fel de "sanitarul mafiei", care face sa dispara arme folosite in crime si jafuri.
Dar Joey ascunde aceste arme in peretele din pivnita sa, in loc sa le arunce in rau dupa traditia mafiota. Fiul lui in varsta de numai 10 ani (Alex Neuberger) si prietenul sau cel mai bun, Oleg (Cameron Bright) il vad pe Joey cand ascunde niste arme folosite la o afacere cu droguri care a mers prost.
Oleg fura una dintre arme - un pistol mic, .38 (cu care a fost impuscat un politist corupt) - si il impusca pe tatal sau vitreg (Karel Roden).
Ca sa fie si mai incurcata treaba, tatal vitreg nu este altul decat nepotul unui sef mafiot rus psihopat (John Noble)... care are o afacere cu benzina cu oamenii pentru care lucreaza Joey. Iar arma l-a pus pe urmele lui Joey si pe politistul corupt (Chazz Palminteri), supravietuitorul afacerii cu droguri care n-a mers bine...
Pistolul .38 e pe strazi, trecand din mana in mana in lumea obscura plina de ciudati, pesti, prostituate si pedofili. Iar Oleg poate face legatura intre Joey si pistol.
Chiar daca Joey reuseste sa supravietuiasca, tot va trebui sa-i dea socoteala sotiei sale (Vera Farmiga)...

The Sessions (2012) Online Subtitrat HD
Mark O'Brien s-a îmbolnăvit de poliomelită la vârsta de 6 ani, iar coloana vertebrală i-a fost deformată într-un mod atât de grotesc încât bărbatul a rămas ţintuit la pat. Având dificultăţi de respiraţie, Mark este obligat să petreacă cea mai mare parte a zilei închis într-un dispozitiv medical care îl ventilează artificial, motiv pentru care nu are posiblilitatea de a-şi folosi inteligenţa şi sensibilitatea pentru a curta femeile.
Atunci când i se propune să scrie un articol despre sex şi persoane cu handicap fizic, Mark decide să îşi piardă virginitatea la vârsta de 38 de ani şi apelează la ajutorul unui terapeut specializat pe probleme sexuale pe nume Cheryl Cohen Greene. Fiind un om religios, Mark cere permisiunea de a face sex în afara căsătoriei de la preotul Brendan şi începe cele şase şedinţe de terapie cu Cheryl, în decursul cărora este învăţat cum să îşi menţină erecţia, cum să prelungească durata actului sexual şi cum să se bucure de plăcerile erotice de care persoanele fără handicap au parte în mod firesc.
Consiliat de părintele Brendan, căruia i se confesează şi care dă dovadă de compasiune şi toleranţă în relaţia cu enoriaşii lui, Mark experimentează o trezire a simţurilor şi o dorinţă intensă de a iubi şi de a fi iubit, ataşându-se nepermis de mult de Cheryl, care este măritată cu Josh.

On the Road (2012) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
După moartea tatălui său, Sal Paradise, un tânăr scriitor din New York îl întâlneşte pe Dean Moriarty, un rebel periculos de seducător. Se înţeleg bine din primul moment. Hotărâţi să nu se mulţumească cu o viaţă mediocră, Sal şi Dean pleacă într-o călătorie. Cu sete de libertate, cei doi explorează lumea, călătoresc, cunosc multă lume şi se regăsesc pe ei înşişi.

Life of Pi (2012) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Cu VIAŢA LUI PI, regizorul Ang Lee ("Brokeback Mountain", "Tigru şi dragon") a creat un film revoluţionar despre un tânăr care supravieţuieşte unui dezastru maritim şi se vede silit să pornească într-o călătorie epopeică, plină de aventuri şi de descoperiri.
După naufragiul unui transatlantic, fiul adolescent al unui director de grădină zoologică, Pi Patel, pluteşte în derivă într-o barcă de salvare alături de o hienă, un urangutan, o zebră rănită şi un imens şi înfometat... tigru de Bengal. Puştiul îşi foloseşte cunoştinţele enciclopedice în ceea ce priveşte comportamentul animalelor pentru a-l ţine la distanţă pe tigrul Richard Parker, construind o tumultoasă şi plină de riscuri relaţie pe parcursul lungilor luni de călătorie pe valurile oceanului.
Acţiunea filmului VIAŢA LUI PI, ecranizarea unei cărţi care s-a vândut în milioane de exemplare şi a petrecut ani întregi în clasamentele bestsellerurilor, se petrece pe trei continente şi două oceane, de-a lungul unei perioade de mulţi ani, într-un vast univers al imaginaţiei. Viziunea lui Lee, împreună cu uimitoarele imagini 3D, a transformat un roman care de multă vreme era considerat imposibil de ecranizat într-o îmbinare îndrăzneaţă de naraţiune epopeică şi teme profunde, care provoacă la reflecţie.
The Rebound (2009) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
O comedie extrem de actuală, Idilă cu dădaca mea spune cu mult farmec o poveste de dragoste născută între doi oameni complet diferiţi, în cele mai neaşteptate condiţii.
Când Sandy (Catherine Zeta Jones) descoperă că soţul său este infidel, decide să îşi ia copiii şi să îl părăsească. În postura femeii de 40 de ani, mamă singură a doi copii, ea sfidează orice dificultate şi pleacă la New York pentru a începe o viaţă nouă şi a-şi îndeplini un vis ambiţios: acela de a deveni reporter sportiv.
Găsind locul de muncă mult visat, Sandy începe să realizeze cât de dificilă îi va fi tranziţia spre statutul de femeie cu carieră şi este nevoită să apeleze la serviciile unei bone, Aram (Justin Bartha), un tânăr de 25 de ani. Aram are o viaţă boemă şi, în ciuda insistenţei părinţilor săi, refuză să accepte joburile cu perspectivă care i se oferă, preferând să caute fericirea în locul banilor. Relaţia celor doi devine din ce în ce mai intensă, pe măsură ce tânărul începe să se ataşeze de copii şi, în ciuda anilor care îi despart, Sandy şi Aram încep să conştientizeze cât de potriviţi sunt unul pentru celălalt.
Catherine Zeta Jones demonstrează încă o dată că are tot ce-i trebuie pentru a seduce orice bărbat, într-o comedie sexy şi inteligentă

The Matador (2005) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
O intalnire intamplatoare intre un comis voiajor si un ucigas singuratic va da nastere unei relatii ciudate si profunde, ce ii va determina sa faca lucruri pe care nici unul dintre ei nu-si imagina ca le-ar putea face.
Un film in care destinul intervine pentru a da nastere unei prietenii intre doi barbati din lumi incompatibile, ce le va schimba vietile pentru totdeauna.

Easy Virtue (2008) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Divortata si fermecatoare, Larita (Jessica Biel) este o americanca pasionata de raliuri. Dupa ce se casatoreste cu tanarul englez John Wittaker (Ben Barnes) la Monte Carlo, Larita trebuie acum sa calatoreasca in Anglia pentru a-si cunoaste noii socri, care evident ca vor sfarsi prin a o detesta.
Asa se face ca mama lui John, doamna Whittaker (Kristin Scott Thomas) impreuna cu celelalte fiice ale sale, Hilda si Marion, fac tot ce le sta in putinta pentru a-i sabota pe proaspetii insuratei si pentru a o izgoni pe noua achizitie a familiei.
Domnul Whittaker (Colin Firth), capul familiei, este singurul in care Larita poate avea incredere, intre cei doi creandu-se o legatura bazata pe pasiunea lor comuna pentru motociclete si insultele aduse etichetelor sociale.

joi, 27 iunie 2013
The Taking of Pelham 123 (2009) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
O garnitură de metrou din New York este deturnată de un grup de bandiţi care ameninţă să omoare toţi pasagerii dacă în interval de o oră nu primesc suma de 10 milioane de dolari. Tensiunea sporeşte pe măsură ce autorităţile se dovedesc incapabile să reacţioneze. Şeful Poliţiei Transporturi se reîntâlneşte cu fosta sa parteneră pentru a negocia cu răpitorii în timpul tot mai scurt rămas până când vor începe crimele.

Rocky Balboa (2006) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
In urma cu 30 de ani, Rocky Balboa (interpretat de Sylvester Stallone), era un individ fara viitor, angajatul unui camatar dintr-o suburbie a Philadelphiei. Intr-o buna zi, norocul ii surade: are ocazia de a urca pe ringul de box pentru a-l infrunta pe campionul en-titre Apollo Creed, avand sanse de 1 la un milion. Curajul si perseverenta lui Rocky, atat pe ring cat si in viata, au nascut sperante in sufletul a milioane de oameni.
Azi, cand gloria de odinioara a apus, Rocky isi petrece serile povestind intamplari din viata sa clientilor restaurantului al carui patron este - denumit "Adrian’s", dupa fosta sa sotie, decedata, pe care o plange in tacere. Fiul sau, Robert (interpretat de Milo Ventimiglia) nu trece nici macar sa-l vada, fiind prea ocupat sa-si traiasca propria viata. Timpul si loviturile incasate l-au slabit pe Rocky, i-au lasat cicatrici, i-au deformat pumnii si i-au luat totul, in afara de istorioarele cu care-si intretine clientii. Insa, in adancul sufletului, Rocky a ramas acelasi – un luptator.
Mason 'The Line' Dixon este campionul actual. In ochii publicului, singura sa trasatura distinctiva este usurinta cu care si-a castigat titlul. Avand in vedere ca nu s-a confruntat niciodata cu un adversar cu adevarat egal, chiar si fanii sai il considera un monstru plin de muschi si lipsit de suflet, fara un real viitor in sport.
Intr-o zi, o simulare pe computer il pune fata in fata pe ring cu Rocky Balboa in vremurile sale de glorie. Cine ar fi castigat, daca cei doi s-ar fi confruntat in realitate? Loviturile ucigatoare si tehnice ale lui Dixon sau pasiunea si forta lui Rocky? Managerului lui Dixon ii vine ideea de a organiza o confruntare reala intre cei doi, impulsionand astfel cariera clientului sau.
Vestea face furori in randurile fanilor de box. Tuturor li se pare o gluma. Dar pentru Rocky, acum de doua ori mai in varsta decat adversarul sau, meciul este o sansa nesperata de a-si dovedi siesi si celor dragi ca, odata cu trecerea timpului doar corpul devine mai slab, pe cand sufletul mai puternic.

Red Riding Hood (2011) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Valerie (Amanda Seyfried) este o tânără frumoasă, îndrăgostită de un proscris, Peter (Shiloh Fernandez), dar căreia părinţii i-au aranjat mariajul cu bogatul Henry (Max Irons). Dispuşi să sacrifice totul pentru iubirea lor, Valerie şi Peter plănuiesc să fugă împreună, dar evadarea le este dată peste cap de o tragedie. Sora fetei este ucisă cu bestialitate de un vârcolac, o creatură care sălăsluieşte în pădurile din jurul satului lor şi cu care de mulţi ani sătenii au păstrat un pact fragil, sacrificându-i în fiecare lună un animal. Dar într-o noapte cu lună însângerată, vârcolacul rupe armistiţiul şi se încumetă să ia o viaţă umană.
Însetaţi de răzbunare, sătenii cer ajutorul Părintelui Solomon (Gary Oldman). Însă venirea lui are consecinţe nebănuite, căci îi avertizează că lupul ia formă umană în timpul zilei şi poate fi oricare dintre ei. Numărul morţilor creşte cu fiecare răsărit al lunii, iar Valerie descoperă că are o legătură specială cu bestia – una care îi atrage inexorabil unul spre celălalt, iar asta o transformă în suspect, dar şi în… momeală.

Before the Devil Knows You're Dead (2007) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Andy (Philip Seymour Hoffman) este într-o pasa proasta si are nevoie de bani. Fratele sau, Hank (Ethan Hawke)… este în aceasi situatie. Cei doi frati gasesc o solutie nu prea inspirata, aceea de a jefui magazinul de bijuterii al parintilor lor. Desi initial planul lor parea foarte bine elaborat, lucrurile vor lua o întorsatura neasteptata.
Lucrurile nu merg deloc bine si aduc dupa sine o serie de evenimente neasteptate, care-ti taie respiratia.
Laureatul multor premii, celebrul Sidney Lumet semneaza regia filmului Înainte sã afle diavolul cã ai murit”, un thriller impresionant care nu trebuie ratat.

Cloverfield (2008) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Cu o noapte inainte de plecarea lui in Japonia, Rob considera petrecerea lui de ramas-bun un bun prilej sa confeseze anumite sentimente. Din pacate, totul ia o intorsatura neasteptata in momentul cand pamantul incepe sa se cutremure. O liniste se asterne brusc, iar toata lumea vrea sa afle detalii despre cutremur. Lumea urca pe acoperis sa vada ce pagube a provocat cutremurul. O minge de foc explodeaza la orizont. Urmeaza o cadere de curent. Confuzia si panica se instaleaza, in timp ce oameni de la petrecere ies pe strada. O multime de tipete si un raget inuman se aud pe strada, oameni panicati alearga cautand adapost, iar Rob si prietenii sai sunt nevoiti sa mearga printr-un peisaj schimbat total. Nimic nu mai este la fel ca acum cateva ore: peisajul si atmosfera s-au schimbat dintr-un calm relativ intr-un oras de nerecunoscut: cineva sau ceva monstruos a pus stapanire pe oras… Incepe lupta pentru supravietuire.

White Noise (2005) Online Subtitrat HD
VEZI TRAILER
SERVER CD 1
SERVER CD 2
Fenomenul de Voce Electronica - FVE - este procesul prin care mortii, cu ajutorul sunetului si imaginii, pot sa comunice cu cei vii prin intermediul asa-numitului "zgomot alb" emis de dispozitivele electronice moderne.
Estimarile arata ca exista aproape sapte miliarde de dispozitive de inregistrare audio si video in locuinte din intreaga lume… si fiecare dintre acestea este un portal.
De doua decenii, o miscare derulata discret la nivel mondial a castigat tot mai multa amploare, recrutand un numar tot mai mare de persoane care cred in FVE si care au realizat ele insele inregistrari extraordinare ale comunicarii cu cei din lumea de dincolo. Aceste transmisiuni, inregistrate cu simple dispozitive electrocasnice, ne obliga sa punem sub semnul intrebarii notiuni elementare pe care le aveam despre viata si moarte. Ele par sa confirme ceea ce multi dintre noi indrazneau deja sa creada, si anume ca este posibil ca mortii sa comunice cu noi.
Tot ce trebuie sa facem este sa ascultam.
Acum, pentru prima data, acest fenomen din alta lume este plasat in centrul unui film artistic, un thriller paranormal —White Noise.
Pana la moartea subita a sotiei sale, survenita in conditii misterioase, arhitectul Jonathan Rivers (MICHAEL KEATON) se considera un om decent, rational, care nu ar fi acceptat in mod normal nici un fel de teorii despre comunicarea cu mortii. Acum insa, un strain pe nume Raymond Price (IAN McNEICE) a patruns in viata lui, pretinzand ca ar fi auzit-o pe sotia lui Jonathan, Anna (CHANDRA WEST), prin intermediul FVE. Impins de durere, dar si de o anume curiozitate, Jonathan se trezeste in scurta vreme influentat de spusele lui Raymond, validate de inregistrarile cu Anna, ca si de marturia lui Sarah Tate (DEBORAH KARA UNGER), care a reusit ea insasi sa se linisteasca si sa se impace cu ideea pierderii logodnicului ei, tot prin intermediul FVE. Jonathan ajunge sa creada ceea ce spune Raymond despre morti: “Eu ii aud, ii vad si ii pot inregistra.”
Apoi se intampla ceva de neimaginat: Jonathan insusi reuseste sa inregistreze vocea si imaginea Annei, care stabileste astfel contactul direct cu el. Mesajul Annei este ca Jonathan trebuie sa le salveze pe viitoarele victime ale psihopatului care a ucis-o cu brutalitate si pe ea. Mesajele sotiei moarte sunt insa neclare, adesea il provoaca sa le descifreze, iar Jonathan, tot mai obsedat de ideea de a reusi sa comunice cu Anna, scapa din vedere semnale care il avertizeaza asupra unui pericol iminent. Dupa cum spune Raymond despre sufletele care trec hotarul lumii de dincolo: “Nu ar putea fi toate bune.”
Ceea ce Jonathan spera sa fie adevarat este, de fapt, posibil. Cei dragi care nu mai sunt printre noi pot ajunge sa ne transmita mesajele lor… Dar, daca ei ajung pana la noi, cine… sau ce altceva mai poate veni o data cu ei?

Abonați-vă la:
Postări (Atom)